Momentul actual nu este unul foarte favorabil Ucrainei. Rusii imping cat pot frontul pentru a profita de slabirea suportului occidental, iar americanii nu se grabesc sa dea ajutoarele alea. A trimis UE 50 de miliarde dar serios, ma intreb ce control real avem asupra banilor alora, ce garantii ca ajung unde trebuie?
este foarte clar de nistel luni de zile ca ucraina nu are nicio sansa sa castige, afara de tampitii care cred orice le zice la televirzor si pe fb.
in momentul acesta fortele rusesti nu numai ca sunt de cateva ori mai numerice decat cele ucrainiene, dar sunt si experimentate si nu duc lipsa de muntie si strategie.
din punctul meu de vedere, rusii au inceput razboiul, dar provocarile au fost facute de america si ue prin extenderea agresiva si asta de niste ani buni de zile.
putin a zis in interviul recent cu subiect si predicat ca vor sa negocieze si au fost deschisi din prima la negocieri, dar cumva nu vine nimeni sa negocieze cu ei. treaba e ca cu cat se amana negocierea, cu atat mor mai multi oameni si de o parte de de alta, se pierde teritoriu, se distrug bunuri, infrastructura etc.
cine are de castigat? industria armamentului din america si nu numai.
Normal ca Ucraina pierde, prin simplul fapt ca războiul e la ei în ograda, nu la rusi. Iar ca să fim onesti, aici nu lupta Ucraina cu Rusia, ci NATO cu Rusia, dar pe terenul Ucrainei, ca e mai distractiv sa distrugi tarile altora, decât pe ale tale. 😞
Dap, si eu cred ca momentul "Slava Ukraini" a trecut. In momentul de față, e un teatru de razboi devenit gaura neagra pentru resurse - umane si materiale. Aparent, Rusia rezista mult mai bine la aceasta uzura (cel putin pe termen scurt). Deci Ucraina va fi in continuare tocata pana cand toti vor fi constransi la un compromis favorabil rusilor.
.
Orice razboi e o drama.
Asta cu atat mai mult cu cat tara "gazda" e mai degraba o victima colaterala.
Din punct de vedere militar este un razboi static. Nu se mai spera de nicio parte ca vor reusi sa il infranga pe celalalt. Se spera ca celalalt va ceda ori se va intampla ceva...
Asta se vede din presa...
Restul... jurnalistii nu inteleg.
Din punct de vedere financiar, Ucraina a castigat, iar Rusia este scufundata. Americanii conduc piata financiara, nu este un secret, iar modul prin care o administreaza prin tratate FATCA sau CRS nu lasa loc de compromisuri. Deja de 2 ani, in toate fondurile de investitii mari din lume, rusii au fost cu totul scosi. Au incercat sa se orienteze spre alte companii, inclusiv trust-uri si sunt refuzati peste tot. Eu lucrez acum cu o companie de corporate administration si de trusturi, multe fiind localizate in BVI si Bermuda. Nici nu iti poti imagina cate companii rusesti sunt refuzate lunar de la oferirea de servicii... Multe au apartinut KPMG sau PWC, dar incet-incet acelea le-au dat papucii... Iar dupa finalizarea razboiului, indiferent de rezultat, Rusia va avea mult de lucru inainte de a mai semna un tratat FATCA cu americanii.
Ucraina pe de alta parte, a semnat tratatul FATCA anul trecut si de la 1 Ianuarie se aplica full. Anterior, ucrainienii intrau doar alaturi de rusi, fiind propriu-zis integrati companiilor rusesti.
NATO este o frectie. Dupa finalizarea razboiului, Ucraina va avea parte de investitori, Rusia va avea parte de chinezi...
BRICS este un balon de sapun... Nu este ceva nou... A aparut acum 20 de ani si de atunci nu a facut nimic. Acum vorbesc despre extindere si monede comune... Este absurd. Chinezii sunt la randul lor dependenti de finantele mondiale, unde dolarul american conduce. India? Sunt la gatul chinezilor si obtin mai multe beneficii din a fi membri in Commonwealth (la fel ca si Africa de Sud de altfel). Toate tarile primite in organizatie au o reputatie de lista neagra si gri, pentru coruptie si caracter arbitrar in legislatia fiscala... Nu este o alternativa la G20 sau la FATCA/CRS decat pe retelele sociale...
Pace nu cred ca va fi cat timp tata Putin e la putere. Nu imi imaginez cum ar putea cineva din lumea occidentala sa mai dea mana cu el dupa tot ce a facut. Pericolul extinderii e real, pentru ca nu e ca maine se opreste totul si apoi se ignora faptele din ultimii 2 ani sau se revine la ce era inainte.
Cheia este in algerile de anul asta, in cazul in care castiga Trump, Le Pen si inca vreo 2 extremisti prin alte tari, treaba se complica si exista pericolul extinderii. Daca directia politica sua europa ramane la fel, sigur cu renuntarea la aberatiile verzi duse la extrem, atunci pb o sa fie un armistitiu si probabil o sa asistam la o stingere temporara a confluctului.
oricum situatia din Ucraina seama mult cu cea din Coreea, unde pentru cine nu stie, acolo nu e pace, e un armistitiu de peste 50 de ani.
Eu zic că Putler Putlinovici Putlanov în 5 ani ia țările baltice. Acest Mugabe al Europei va trăi lejer 90+ ani. Viagrel nu se va opri doar la Kiev. Pentru Putler piederile de soldați sunt fix pix. Istoria este de partea lui aici. 5 milioane pe an dacă ar pierde nu-l va afecta deloc și nici pe populația rusa ancorată în primitivism bolșevic. Părerea mea.
Ai și argumente pentru aceste afirmații sau...? De ce nu s-ar opri la Kiev, când nici Kievul nu pare ca îl vrea? De ce Tarile Baltice și nu direct Moldova care e prada ușoară sau România unde poate ar găsi susținere? În afara de un discurs bazat pe frica, care sa justifice orice ajutor și acțiune UE, acest gen de viziune nu reprezinta nimic în realitate;)
Țările Baltice reprezintă o pradă istorică pentru Putler Putlinivici Putlanov - în 1940 bolșevicii le-au invadat după pactul Ribentrop-Molotov. Le-au pierdut când Bolșevistania s-a dezintegrat. Plus că și în 1991 în ianuarie au avut un meci cu Letonia. Bolșevicii nu uită și PPP vrea longevitatea politică.
Moldova și România aunt secundare. Dar vor fi pe radar. Plus că România și Moldova vor cădea cu aplauze, covor roșu, pită&sare. PPP știe că UE are cel mai slab leadershit pe care l-a avut din ultimii 25 de ani și nici NATO nu stă mai bine.
Și nu este vorba de frica este vorba de o realitate obiectivă și pachet istoric (personal): am crescut cu ură viscerala fața de ruși&comuniști. Cine are impresia că va exista o soluție diplomatică cu Bolșevistania primitivă se înșeală amarnic.
Și din păcate flascii care conduc EU au crezut că dacă mutti Merkel (noul Ribentrop) a bătut palma cu Putler (noul molotov) pentru gaz heftin lucrurile vor rămâne așa. Eu zic că ne vor aștepta ani grei. Părerea mea.
Nu este nici o frică! Sa nu confundăm feica cu judecarea lucrurilor așa cum sunt. Eu nu am băgăjelul la ușă. Dacă va fi nevoie am să pun mâna pe armă dacă va fi nevoie. Obiectivitatea este în fața noastră: bolșevicul putler căruia de decenii i se tot fac diferite favoruri.
Nu poți vorbi de obiectivitate când pana și în comentarii numele folosite de tine sunt ajustate sa reflecte propriile percepții :) Ideea e simpla: i-ar ajuta Rusiei un război cu Tarile Baltice? Ar putea sa îl susțină? Se pare ca nu, și ca și ea știe asta. Eu cred ca alta ar fi fost dinamica dacă Putin voia să ajungă pana la Londra (cum parca a zis un ministru de prin UK), dar nu e internetul locul unde sa ne convingem unii pe alții 😀
Putler nu vrea UK. Putler vrea doar zona lui de confort. Era un banc: ci cine are rusia graniță? Cu cine vrea ea. Patton a zis un lucru: nu trebuia să ne oprim la Berlin! Trebuia să ne oprim la moscova. Aia a fost o șansă ratată ca lumea civilizată să scape lumea de un popor abject. Cam atât mai am de zis: lumea poate fi un loc mai bun fără un gunoi de popor cum sunt orcii ruși.
"Cui foloseste continuarea masacrului si toata propaganda pro razboi?"
Boeing Company / BAE Systems Plc. / Raytheon Co. / General Dynamics Corporation.
De pe chelie mi-au venit numele astea asa .. rapid. Is convins ca mai exista.
Cati 'baieti destepti' au actiuni la companiile alea !?
Northrop Gruman, Lockheed Martin, Raytheon. Astia castiga. Complexul militar-industrial al SUA, infometat pe vremea lui Trump.
este foarte clar de nistel luni de zile ca ucraina nu are nicio sansa sa castige, afara de tampitii care cred orice le zice la televirzor si pe fb.
in momentul acesta fortele rusesti nu numai ca sunt de cateva ori mai numerice decat cele ucrainiene, dar sunt si experimentate si nu duc lipsa de muntie si strategie.
din punctul meu de vedere, rusii au inceput razboiul, dar provocarile au fost facute de america si ue prin extenderea agresiva si asta de niste ani buni de zile.
putin a zis in interviul recent cu subiect si predicat ca vor sa negocieze si au fost deschisi din prima la negocieri, dar cumva nu vine nimeni sa negocieze cu ei. treaba e ca cu cat se amana negocierea, cu atat mor mai multi oameni si de o parte de de alta, se pierde teritoriu, se distrug bunuri, infrastructura etc.
cine are de castigat? industria armamentului din america si nu numai.
restul avem numai de pierdut.
Normal ca Ucraina pierde, prin simplul fapt ca războiul e la ei în ograda, nu la rusi. Iar ca să fim onesti, aici nu lupta Ucraina cu Rusia, ci NATO cu Rusia, dar pe terenul Ucrainei, ca e mai distractiv sa distrugi tarile altora, decât pe ale tale. 😞
Dap, si eu cred ca momentul "Slava Ukraini" a trecut. In momentul de față, e un teatru de razboi devenit gaura neagra pentru resurse - umane si materiale. Aparent, Rusia rezista mult mai bine la aceasta uzura (cel putin pe termen scurt). Deci Ucraina va fi in continuare tocata pana cand toti vor fi constransi la un compromis favorabil rusilor.
.
Orice razboi e o drama.
Asta cu atat mai mult cu cat tara "gazda" e mai degraba o victima colaterala.
Tot o tin asa, si la final Ukraina nu mai exista, Rusia a suferit pierderi imense, dar Rusia fiind Rusia, o sa supravietuiasca.
asta tot zic.
Din punct de vedere militar este un razboi static. Nu se mai spera de nicio parte ca vor reusi sa il infranga pe celalalt. Se spera ca celalalt va ceda ori se va intampla ceva...
Asta se vede din presa...
Restul... jurnalistii nu inteleg.
Din punct de vedere financiar, Ucraina a castigat, iar Rusia este scufundata. Americanii conduc piata financiara, nu este un secret, iar modul prin care o administreaza prin tratate FATCA sau CRS nu lasa loc de compromisuri. Deja de 2 ani, in toate fondurile de investitii mari din lume, rusii au fost cu totul scosi. Au incercat sa se orienteze spre alte companii, inclusiv trust-uri si sunt refuzati peste tot. Eu lucrez acum cu o companie de corporate administration si de trusturi, multe fiind localizate in BVI si Bermuda. Nici nu iti poti imagina cate companii rusesti sunt refuzate lunar de la oferirea de servicii... Multe au apartinut KPMG sau PWC, dar incet-incet acelea le-au dat papucii... Iar dupa finalizarea razboiului, indiferent de rezultat, Rusia va avea mult de lucru inainte de a mai semna un tratat FATCA cu americanii.
Ucraina pe de alta parte, a semnat tratatul FATCA anul trecut si de la 1 Ianuarie se aplica full. Anterior, ucrainienii intrau doar alaturi de rusi, fiind propriu-zis integrati companiilor rusesti.
NATO este o frectie. Dupa finalizarea razboiului, Ucraina va avea parte de investitori, Rusia va avea parte de chinezi...
DOAR DE CHINEZI ?
B R I C S my good friend. BRICS.
BRICS este un balon de sapun... Nu este ceva nou... A aparut acum 20 de ani si de atunci nu a facut nimic. Acum vorbesc despre extindere si monede comune... Este absurd. Chinezii sunt la randul lor dependenti de finantele mondiale, unde dolarul american conduce. India? Sunt la gatul chinezilor si obtin mai multe beneficii din a fi membri in Commonwealth (la fel ca si Africa de Sud de altfel). Toate tarile primite in organizatie au o reputatie de lista neagra si gri, pentru coruptie si caracter arbitrar in legislatia fiscala... Nu este o alternativa la G20 sau la FATCA/CRS decat pe retelele sociale...
Pace nu cred ca va fi cat timp tata Putin e la putere. Nu imi imaginez cum ar putea cineva din lumea occidentala sa mai dea mana cu el dupa tot ce a facut. Pericolul extinderii e real, pentru ca nu e ca maine se opreste totul si apoi se ignora faptele din ultimii 2 ani sau se revine la ce era inainte.
Cheia este in algerile de anul asta, in cazul in care castiga Trump, Le Pen si inca vreo 2 extremisti prin alte tari, treaba se complica si exista pericolul extinderii. Daca directia politica sua europa ramane la fel, sigur cu renuntarea la aberatiile verzi duse la extrem, atunci pb o sa fie un armistitiu si probabil o sa asistam la o stingere temporara a confluctului.
oricum situatia din Ucraina seama mult cu cea din Coreea, unde pentru cine nu stie, acolo nu e pace, e un armistitiu de peste 50 de ani.
Eu zic că Putler Putlinovici Putlanov în 5 ani ia țările baltice. Acest Mugabe al Europei va trăi lejer 90+ ani. Viagrel nu se va opri doar la Kiev. Pentru Putler piederile de soldați sunt fix pix. Istoria este de partea lui aici. 5 milioane pe an dacă ar pierde nu-l va afecta deloc și nici pe populația rusa ancorată în primitivism bolșevic. Părerea mea.
Ai și argumente pentru aceste afirmații sau...? De ce nu s-ar opri la Kiev, când nici Kievul nu pare ca îl vrea? De ce Tarile Baltice și nu direct Moldova care e prada ușoară sau România unde poate ar găsi susținere? În afara de un discurs bazat pe frica, care sa justifice orice ajutor și acțiune UE, acest gen de viziune nu reprezinta nimic în realitate;)
Țările Baltice reprezintă o pradă istorică pentru Putler Putlinivici Putlanov - în 1940 bolșevicii le-au invadat după pactul Ribentrop-Molotov. Le-au pierdut când Bolșevistania s-a dezintegrat. Plus că și în 1991 în ianuarie au avut un meci cu Letonia. Bolșevicii nu uită și PPP vrea longevitatea politică.
Moldova și România aunt secundare. Dar vor fi pe radar. Plus că România și Moldova vor cădea cu aplauze, covor roșu, pită&sare. PPP știe că UE are cel mai slab leadershit pe care l-a avut din ultimii 25 de ani și nici NATO nu stă mai bine.
Și nu este vorba de frica este vorba de o realitate obiectivă și pachet istoric (personal): am crescut cu ură viscerala fața de ruși&comuniști. Cine are impresia că va exista o soluție diplomatică cu Bolșevistania primitivă se înșeală amarnic.
Și din păcate flascii care conduc EU au crezut că dacă mutti Merkel (noul Ribentrop) a bătut palma cu Putler (noul molotov) pentru gaz heftin lucrurile vor rămâne așa. Eu zic că ne vor aștepta ani grei. Părerea mea.
Si te-ai gandit vreodata ca frica asta cu care ai crescut te face sa nu mai privesti lucrurile din punct de vedere obiectiv !?
Nu este nici o frică! Sa nu confundăm feica cu judecarea lucrurilor așa cum sunt. Eu nu am băgăjelul la ușă. Dacă va fi nevoie am să pun mâna pe armă dacă va fi nevoie. Obiectivitatea este în fața noastră: bolșevicul putler căruia de decenii i se tot fac diferite favoruri.
Nu poți vorbi de obiectivitate când pana și în comentarii numele folosite de tine sunt ajustate sa reflecte propriile percepții :) Ideea e simpla: i-ar ajuta Rusiei un război cu Tarile Baltice? Ar putea sa îl susțină? Se pare ca nu, și ca și ea știe asta. Eu cred ca alta ar fi fost dinamica dacă Putin voia să ajungă pana la Londra (cum parca a zis un ministru de prin UK), dar nu e internetul locul unde sa ne convingem unii pe alții 😀
Dacă mâine Ciolacu ar ataca vreun vecin, asta înseamnă că tu și eu devenim abjecti, nu? Of, of, e mai simplu sa urăști decât sa înțelegi 😅
Putler nu vrea UK. Putler vrea doar zona lui de confort. Era un banc: ci cine are rusia graniță? Cu cine vrea ea. Patton a zis un lucru: nu trebuia să ne oprim la Berlin! Trebuia să ne oprim la moscova. Aia a fost o șansă ratată ca lumea civilizată să scape lumea de un popor abject. Cam atât mai am de zis: lumea poate fi un loc mai bun fără un gunoi de popor cum sunt orcii ruși.
Țările baltice sunt în NATO, ar însemna război direct cu SUA și celelalte țări NATO. Nu cred că riscă așa ceva.
Eu cred că i se rupe total lui Putler de NATO și US. Rușii sunt obișnuiți să trăiască în sărăcie cruntă. Face parte din cultura lor.