Mitul salariului decent

Am postat recent pe LinkedIn despre cei care aplică la joburi pentru care nu sunt pregătiți și nu au CV-ul necesar, iar apoi se plâng că angajatorii sunt nașpa și îi ignoră. Am tot văzut postări de-astea recent, în care lumea își strigă frustrările, dar nu se întreabă dacă așteptările lor sunt justificate.

Și au început discuțiile despre nemernicii de angajatori, cum jupoaie ei pielea de pe angajați și le ucid speranțele. Că nu ai cum în București să nu câștigi MĂCAR 3500-4000 de lei ca să trăiești decent, nu Instagramabil, da? Și că orice mai jos de asta e bătaie de joc. Și că nu sunt salarii decente! Aia e problema. Lipsește decența la salarii!

Și multe alte chestii care m-au făcut să concluzionez că o grămadă de lume nu înțelege cum se face un salariu. Nu zic că nu sunt și angajatori de doi lei gen Luxoft care eventual vor să vii și cu bani de acasă, să ne lămurim. Și nu le țin partea, doar privesc obiectiv piața muncii.

Pentru că vorbim de o piață, adică de cerere și ofertă aici, da? Nu există „TREBUIE să dea un salariu decent” în ecuația asta. Există cât poate da angajatorul și ce fel de angajați găsește la prețul ăla. Dacă el dă 3000 de lei și găsește niște oameni care corespund așteptărilor, de ce să-ți dea ție 4500 ca să poți trăi bine în București cu chirie?

Îl ia pe Costel, care stă cu mă-sa și nu are problema asta. Și pe el îl doare la converși cum trăiești tu, el vrea oameni. Știu, viața nu e corectă, smiorc! Dar așa merge treaba.

În schimb, dacă găsește doar băbălăi la 3000 de lei, realizează că nu e OK și mai bagă niște bani. Mai aruncă cu niște bonuri de masă, un abonament la Rețeaua de Nesănătate Regina Maria și vede ce iese. Și abia atunci testează un 3500.

Orice job are un buget, dar are un minim și un maxim, iar interesul angajatorului e să-ți dea cât mai spre minim, ca să iasă bine pe profit, ca să fie buget mai mult pentru alții, etc.

Așa că informez idealiștii, cu regret, că atunci când angajatorul face salariul nu se gândește cât dai pe garsoniera în Rahova și cât costă 4 sâmbete la Skybar. Este o negociere implicită undeva în background, e ca la bursă, e o întreagă piață care împinge în sus sau în jos.

Ah, și încă o veste proastă. Economiile nu prea bubuie, deci în concluzie nu vin vremuri foarte roz. Și în condițiile astea, salariile „rezonabile” or să dispară și mai rău decât sunt acum, pentru că începe acel ciclu nefast când angajatorul dictează prețurile, pentru că oferta scade, iar cererea crește.

Așa că faceți niște management al așteptărilor, învățați ceva nou, aplicați la ce vă pricepeți, fiindcă nu contează ce skilluri și minunății scrii în CV-ul ăla, dacă nu corespunzi descrierii lor, nu te vor căuta niciodată. Soția mea e recruiter, eu am angajat destul de mult în viața mea, deci mă puteți crede pe cuvânt.

Da, viața nu e corectă și e o idee bună să vă obișnuiți cu asta. Mă rog, există întotdeauna și varianta unei rude care vă bagă la stat undeva, pe salarii super, luate pe degeaba. La bugetari se poate uneori!