După vreo 15 ani și sute de interviuri pe Upwork cu toți țeparii din Galaxie, am devenit un fin mirositor al săracilor și țepelor. Dar e prima oară când primesc și dovada 100%.
Dar să o luăm de la început. Mă caută un nene din "Vreau o țară ca afară” pentru un post de Manager - Scrum Master - Project Manager - Mamă&Tată - Guru - Ninja. Să-i pun la punct proiectul din punctul de vedere al organizării, managementului și workflow-urilor. Ceea ce am tot făcut în lunga și glorioasa mea carieră.
Și începem noi să discutăm, am stat vreo oră. Câți programatori, câți designeri, QA, admini, analiști de business și ce mai avea prin ogradă. Cum sunt organizați acum și de ce. Din ce țări sunt. Cam ce ar vrea. Apoi, desigur, care e produsul, product managerii, cerințele, are un calendar de lansare, mai recrutează etc.
La sfârșit, după ce mi-am făcut o minimă idee, îi zic, bazat pe ce știam, adică foarte puțin, cam cum văd eu situația și ce aș face. Omul tot insistă să-i explic ce aș face în prima lună și dacă se rezolvă totul atunci.
L-am întrebat dacă ține doar o lună proiectul, a negat, dar a insistat cu intervalul ăla. După ce a înțeles că nu ai cum să faci toată asta într-o lună și să și meargă (mai ales că avea și maimuțieni prin echipă), a zis să îi fac un document cu descrierea a ceea ce am.
Mie, la fazele astea, mi se aprind toate beculețele, că este efectiv muncă pe gratis. I-am zis că nu știu destul, că nu se potrivește, că am nevoie să înțeleg echipa și produsul, nimic, omul o ținea pe a lui. Că vrea să se asigure el că mă pricep și că nu îi țin în ședințe aiurea, vezi Doamne.
Ca să fiu sincer, o secundă am cumpănit să-i fac un bullshit cu GPT-ul de 20 de pagini și să i-l dau. Apoi am zis să nu fiu ciolac la faza asta și i-am explicat că eu nu dau asistență pe gratis și, dacă vrea, lucrăm împreună și îi fac ce vrea. Ba chiar mai facem un call dacă e și îi mai explic o dată ce și cum, no problem, dar documente pe ochi frumoși eu nu fac.
A zis că e ok, că vom avea un call cu product managerii lui și că ne lămurim atunci și acolo. Și dus a fost. Și sunt absolut sigur că e dus de tot, pentru că după 15 minute am primit și confirmarea că era țeapă, nu că aveam dubii.
Deșteptul folosise în call-ul de pe Google Meet un asistent din ăla AI, gen Otter dacă îl știți, care îți face un rezumat al discuției și-l dă pe mail participanților. El a rămas după mine să mai discute ceva cu tipa de la recrutare, care organizase interviul.
Așa că am murit de râs când mi-a venit rezumatul de la asistentul virtual cu concluzia că „nici ăsta nu a vrut să ne facă documentul, trebuie să continuăm cu interviurile, până găsim pe cineva, că aia e tot ce ne trebuie”. Nici prin cap nu le trecea sa angajeze!
Frumos, nu?
DIn pacate la asta s-a ajuns... Si astfel de tepe incep sa fie din ce in ce mai dese. Toata lumea vrea o tara ca afara, un produs de calitate, sa mearga firma bine dar nimeni nu vrea sa investeasca timp si bani si efort. Un fel de "muietii-s posmagii"...
AI the new snitch, numa ca nu primeste si stitches. :)))