AI-ul a învățat din tine. Acum fă o criză!

Undeva prin 2022, inteligența artificială a învățat să deseneze, să scrie și să compună. Nu pentru că și-a dorit o carieră în artă digitală, ci pentru că a fost hrănită cu tone de texte, imagini și sunete deja publice. Adică exact lucrurile pe care oamenii le pun pe internet în speranța că cineva, oricine, orice ființă vie le va vedea. Sau mă rog, le va da like. Eventual. Cum pun si eu asta.

Dar vai, ce tragedie! Roboțelul nu doar că le-a văzut, dar a și… învățat din ele! Și dintr-odată, artiști, scriitori, ilustratori și case de publishing au început să se comporte de parcă AI-ul le-ar fi intrat noaptea în casă și le-ar fi citit jurnalul intim. Cu lanterna.

Printre primii care au țipat că vine apocalipsa artistică s-au numărat oameni ca Sarah Andersen, autoarea benzilor desenate „Sarah’s Scribbles”, care a dat în judecată companii precum Stability AI și Midjourney, urlând că modelele s-au antrenat „fără consimțământ” pe munca ei. Apoi a venit George R.R. Martin, omul care n-a terminat nici acum „Urzeala tronurilor”, dar a găsit timp să reclame că AI-ul ar putea învăța să scrie ca el. Ceea ce, sincer, dacă-l ajută să termine seria mai repede, îl susținem.

A fost și un proces colectiv cu Hachette, Open Road și alți mari editori, plângându-se că AI-ul ar putea scrie cărți inspirate din stilul autorilor lor.

Pe scurt: că AI-ul îndrăznește să învețe.

Gândiți-vă puțin cât de aberant e tot discursul ăsta. Dacă eu citesc o mie de poezii de pe net și apoi scriu una cu aer similar, sunt un creator cultivat. Dacă le citește un AI și generează ceva în stilul ăla, e… crimă intelectuală?

Ce urmează? Interzicem memoria? Dăm copyright pe amintiri?

Să fim serioși. Antrenarea unui model AI nu înseamnă că îți „copiază” opera. Nu-ți iese poezia cuvânt cu cuvânt din ChatGPT, la fel cum unui om care a citit Shakespeare nu-i iese Hamlet din greșeală când scrie o piesă. Sau, ca să zicem direct: dacă după ce ai citit Hamlet, scrii Hamlet, poate nu AI-ul e problema.

Ce enervează cu adevărat în toată povestea asta e ipocrizia. Mulți dintre cei care țipă că AI-ul le „folosește munca fără consimțământ” sunt aceiași care s-au format imitând alți artiști, studiind albume, mimând stiluri, ba chiar trasând peste imagini ca să învețe proporții. Dar brusc, când o mașină face același lucru – dar mai repede și fără oboseală emoțională – devine trădare de specie.

Și mai e ceva: panica asta nu vine din iubirea pentru artă, ci din frica de irelevanță. O frică validă, dar rușinos exprimată. Nu e vorba că AI-ul le fură munca. E că AI-ul, fără să aibă copilărie traumatică sau vreun vis în suflet, poate produce ceva mai convingător decât ce fac ei după două cafele și o criză existențială.

Așa că nu, roboții nu v-au încălcat drepturile. V-au demonstrat doar cât de puțin original erați.

Și asta, într-adevăr, doare.